miercuri, 23 septembrie 2015

Intre ciocan si nicovala...

          Ma gandeam ca nu am mai scris de ceva vreme. Si m-am gandit ca acesta este momentul potrivit. Ma voi gandi la tine... 

                       Ii admir cu invidie pe cei veseli și nepasatori, pe cei niciodată vizitati de indoieli, de remuscari, de ambitii, de planuri de viitor. Inca ma gandesc la lupta apriga dintre ce vrem si ce meritam de fapt. Inca ma gandesc la acele indoieli care-mi bantuie mintea si nu-mi lasa sufletul sa respire. Si stii? Undeva adanc in mine, ceva iti da dreptate. Eu nu stiu sa nu-mi pese, eu nu pot fi indiferenta sufletului tau. Ma gandesc sa plec acum. Pentru ca niciodata nu am plecat cand a trebuit. Mereu am asteptat ca dezamagirea sa atinga cote maxime, iluziile sa-mi orbeasca simturile, iar durerea sa-mi inunde sufletul. Ma gandesc sa plec, sa las in urma mea fericirea pe care ochii mei o exprimau cand eram cu tine, sentimentele, vorbele spune sau nespuse, regretul ca daca as fi fost ca tine.. poate ar fi fost bine. Ma gandesc sa las in urma copilul care eram cu tine... Nu pentru ca nu-mi place, ci pentru ca nu merge asa. Nu are rost. Si ajungem in acel punct din viata cand simtim nevoia unei pauze sufletesti. Libertate. Sa ne punem in ordine gandurile si pe o scara, prioritatile.

Pentru ca TU schimbi TOT... A.C.

joi, 10 septembrie 2015

                          Zilele acestea ploioase ma duc cu gandul departe... exceptand faptul ca sunt deprimante si reci, ma duc cu gandul la schimbare. O noua tunsoare, un nou make-up (poate unul mai clasic), un nou stil vestimentar, stiti.. genul asta de schimbari, nu vom uita insa nici de noi prioritati. Postarea asta m-am gandit sa contina acele ganduri nocturne atunci cand sufletul nu este in stransa legatura cu mintea, ceva detasat, pe o scara mijlocie a importantei.
                          Genul acela de ganduri la care te gandesti atunci cand fumezi o tigara pe balcon, in toiul noptii pentru simplul motiv al linistii apasatoare, al dorului...
Ma gandeam sa ma vopsesc, poate un blond. O decizie ce cantareste greu, avand in vedere brunetul ce ma defineste de ani buni. Poate odata cu schimbarile, vine si linistea sufleteasca, dezordinea din sine poate prinde un inteles pentru " de ce? cum? poate... daca...".  Hahaha, stiu ca si voi ati simtit asta la un moment dat. Cu totii o simtim. Ne simtim ciudati, dificili, nu ne convine nimic, morocanosi, greu de multumit. O sa fie bine! Cateodata ajung sa cred ca in aceste momente am nevoie de o imbratisare, o cafea si 500.000$  :)))  Da, asa e.

Pusa pe sotii, A.C.